Municipiul Râmnicu Sărat a fost cooptat, în calitate de partener, în proiectul "Romanian Investment Zoom", derulat și inițiat de Grupul Avangarde România.

Proiectul își propune să medieze și să stimuleze demararea relațiilor economice dintre companiile românești și firmele străine. La evenimentul organizat joi, la sediul Primăriei Râmnicu Sărat, au participat reprezentanți ai municipalității, antreprenori locali dar și ambasadorul statului Belarus, Andrei Grinkevich cât și membrii delegației promotoare a relațiilor de cooperare din România, Elveția și Olanda. Cooptarea municipiului Râmnicu Sărat în cadrul acestui proiect reprezintă un prim pas în dezvoltarea relațiilor economice dintre antreprenorii locali și cei din străinătate.

CITEȘTE ȘI: Două fetițe de 5 ani lovite pe trecerea de pietoni de către un șofer de 20 de ani din Puiești

Edilul municipiului, Sorin Cîrjan a confirmat faptul că administrația locală manifestă o deschidere către stabilirea de relații cu potențiali reprezentanți ai mediului de afaceri din alte state și va oferi în permanență un sprijin activ pentru concretizarea unor viitoarea cooperări între firmele locale și cele de peste graniță. Întâlnirea de la sediul Primăriei a continuat cu o vizită a oaspeților străini la sediile mai multor societăți comerciale din Râmnicu Sărat. În perioada următoare municipalitatea în colaborare cu firmele din Râmnicu Sărat va realiza un portofoliu ce va conține date ale societăților locale cu scopul de a fi prezentate ambasadelor străine, în vederea promovării oportunităților de cooperare între mediul de afaceri local și cel străin.

 

Online acum

Avem 15 vizitatori și nici un membru online