Președintele României a decis instaurarea unui status-que în rândul PNL-ului și l-a determinat pe Ludovic Orban să liniștească apele în partid, renunțând la ideea schimbării procedurilor de demitere a președinților de filiale ce ameința să dinamiteze organizațiile în an electoral.

Mai mult, Orban a ținut ca filialele codașe ori inactive să se reorganizeze și să dea semne de mobilizare, mai ales în ceea ce privește lupta cu PSD din teritoriu. Chiar și așa, există lideri de organizații din teritoriu care au ignorat "pretențiile" lui Orban știindu-se că există pacturi de fraternizare cu PSD-ul ori colaborări cu social-democrații. Tocmai din acest motiv, Orban și colaboratorii săi nu mai sunt dispuși să tolereze astfel de situații.

CITEȘTE ȘI: Acțiune de noapte a polițiștilor râmniceni: Șofer de 19 ani din Râmnicu Sărat prins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Săptămâna viitoare va avea loc, la București, mai multe întâlniri cu toți liderii de filiale în care se va căuta, încă o dată, găsirea unor soluții amiabile pentru a impulsiona conducerile locale să lase la o parte pacturile și să își vadă interesul. Potrivit unor surse din cadrul PNL central, organizațiile care sunt vizate și bănuite că ar avea legături de colaborare cu PSD-ul sunt cele din Iași, Dâmbovița, Brăila și Buzău.

Chiar membrii din organizațiile locale ale PNL Râmnicu Sărat și Buzău au fost cei care s-au afișat în nenumărate rânduri alături de oameni din PSD, fără însă a ține cont de bătălia politică de la nivel central, lucru pentru care simpatizanții Partidului Național Liberal au fost total nemulțumiți de aceste manevre locale. 

 

Vremea

Please provide full credentials information

Online acum

Avem 36 vizitatori și nici un membru online