Viitoarele investiții din Râmnicu Sărat vor fi realizate din fonduri europene. În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Municipal s-a aprobat documentația pentru două proiecte, care vizează construirea de locuințe sociale dar și asfaltarea unor străzi.

Totalul acestor investiții se ridică la suma de 5 milioane de euro. Deliberativul local a aprobat, prin vot, documentația tehnico-economică precum și indicatorii tehnico-economici necesari construcției unor locuințe sociale în cartierul Alecu Bagdat. Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

CITEȘTE ȘI: Ultimele lucrări, la Râmnicu Sărat, înainte de începerea anului școlar

Cel de-al doilea proiect vizează asfaltarea a nu mai puțin de 22 de artere aflate preponderent în cartierele mărginașe ale orașului. Cele două proiecte vor fi depuse pe Axa prioritară 1.3, care are ca principal obiectiv îmbunătățirea calității vieții populației din orașele mici și mijlocii din România.  Municipiul Râmnicu Sărat va participa la cele două proiecte cu o cofinanțare de 2% din valoarea eligibilă a proiectelor. 

 

Vremea

Please provide full credentials information

Online acum

Avem 51 vizitatori și nici un membru online