Un eveniment extrem de important s-a încheiat la Râmnicu Sărat: Festivalul Internațional de Muzică și Dans Tradițional

Chifu Ecaterina a făcut o radiografie detaliată a ultimului eveniment desfășurat de către reprezentanții Centrului Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat, cu prilejul desfășurării Festivalului Internațional de Muzică și Dans Tradițional.

„Pe 29 și 30 iulie, 2022 s-a desfășurat la Râmnicu Sărat Festivalul Internațional de Muzică și Dans Tradițional la care au participat ansambluri și grupuri folclorice din POLONIA, GRECIA, SERBIA, MACEDONIA DE NORD, CEHIA și ROMÂNIA. El a debutat cu parada costumele desfășurată pe centrul orașului nostru și s-a deschis cu Imnul Uniunii Europene, în semn de solidaritate și conexiune la aceleași valori culturale. În fața primăriei a răsunat și Imnul României, prezentatoare a subliniat că acest festival a debutat de Ziua Imnului Național al României.

Festivalul a fost organizat de Centru Cultural „Florica Cristoforeanu” în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă Buzău, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Sărat. După discursurile Doamnei Directoare a Centrului Cultural Florica Cristoforeanu Rafaela Predonescu, al d-lui vice-primar Florian Nicolae al reprezentantului Consiliului Județean a început spectacolul folcloric în care și-au arătat măiestria artistică grupuri de interpreți și de dansatori purtând costume specifice zonelor din care proveneau. În iureșul dansului impresiona energia, bucuria și dăruirea cu care se implicau toți în actual artistic.

Am fost bucuroasă că am participat ca spectatoare la aceste spectacole care m-au ajutat să îmi îmbogățesc cunoașterea despre cultura altor popoare, să trăiesc emoția unei sărbători a muzicii și dansului popular. Au evoluat pe scenă copii, tineri și adulți, toți cu multă lumină în ochi, semn că iubeau tot ceea ce făceau la acest festival.

ROMÂNIA a fost reprezentată de ansamblul folcloric „Plaiurile Mioriței” din Buzău, grupul folcloric „Stejărelul” din Ghergheasa și din partea Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” de ansamblul folcloric „Plaiuri râmnicene” și grupul folcloric „Mugurașii râmniceni” de grupurile folclorice „Izvorașul” din Bălăceanu, „Bujorelul” din Amara și ansamblul folcloric „Crăitele”

(din partea Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”).
Pe mine m-au impresionat mult acești copii veniți din satele din jurul Râmnicului și doresc să mulțumesc organizatorilor pentru șansa oferită de a se afirma la un festival internațional și profesorilor inimoși care i-au pregătit și au pus în lumnină folclorul vechi, cântece ce ne-au încântat copilăria și adolescența, mult îndrăgite și de părinții noștri.
Aceste formații artistice au evoluat și la Buzău și mass-media a difuzat imagini de la spectacole, vizionate de mulți telespectatori.”, a scris Chifu Ecaterina pe o rețea de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *