Dosar penal pentru un ȘOFER care a călcat un câine cu autoturismul: Zeci de alte dosare au fost deschise în ultima vreme
Poliţiştii ieşeni au deschis un dosar penal după ce un câine a fost lovit de o maşină, patrupedul rănit fiind transportat de un martor la spitalul pentru animale de companie din cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii din Iaşi.
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o reţea de socializare, a fost postată o filmare din care rezultă că un câine a fost accidentat. În urma verificărilor poliţiştilor a rezultat că evenimentul ar fi avut loc, sâmbătă, în Iaşi, iar câinele ar fi fost acroşat de un autoturism.
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au identificat autoturismul care a accidentat animalul, în prezent efectuându-se verificări pentru stabilirea identităţii conducătorului auto. Totodată, a fost întocmit dosar penal în care se fac cercetări privind săvârşirea infracţiunii de provocare de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloace.
Câinele a fost transportat de către un martor la Spitalul Clinic pentru Animale de Companie din cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii Iaşi pentru acordare de îngrijiri medicale.