Cine sunt constructorii care licitează pentru Autostrada A7: 28 de oferte depuse pentru construcția celor 4 tronsoane dintre Buzău și Focșani

Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, anunță că au fost depuse 28 de oferte pentru construcția celor 4 tronsoane ale sectorului Buzău-Focșani (secțiune a Autostrăzii A7 Moldova), cu o lungime totală de 82,44 km. Firmele băcăuanului Dorinel Umbrărescu se află printre ofertanți.

Pentru Tronsonul 1 (4,60 km), Buzău – Vadu Pașii: 8 oferte au fost depuse de constructori din România, Italia, Turcia. Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL, firmele lui Dorinel Umbrărescu, se află pe lista ofertanților.


Pentru Tronsonul 2 (30,8 km), Vadu Pașii-Râmnicu Sărat: 7 oferte au venit de la constructori din România, Turcia, Italia. Și aici, Umbrărescu a depus ofertă.


Pentru Tronsonul 3 (36,1 km), Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni: 5 oferte primite de la constructori din România și Turcia. Companiile lui Umbrărescu, printre ofertanți.

Pentru Tronsonul 4 (10,94 km), Mândrești Munteni- Focșani Nord: 8 oferte sunt depuse de firme din România, Grecia, Italia și Turcia. O asociere a firmelor lui Dorinel Umbrărescu s-a înscris în competiție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *