NATIONAL

Când tac-tu e șmecher și tu ai ucis un om vii cu pretenții: „Nu merit 20 de ani de închisoare și vreau să fac pedeapsa în Italia”

În primul interviu după accidentul de circulație pe care l-a provocat în 2019, în care a murit un tânăr de aceeași vârstă cu el, Mario Iorgulescu, 27 de ani, a declarat pentru Fanatik că regretă „greșeala”, își cere scuze familiei îndoliate și o asigură de „sprijinul său”.

Vă reamintim că imediat după producerea accidentului, familia lui Mario l-au „transferat” pe băiat în Italia, cel mai probabil pentru a-l proteja de răspunderea penală, în condițiile în care, dacă în locul lui ar fi fost un tânăr obișnuit care ar fi comis aceeași „greșeală”, ar fi primit cel puțin 20 de ani de închisoare.

La Mario Iorgulescu este pe principiul „am greșit, am omorât un om, dar se ocupă tata”.
Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, este internat într-o clinică de psihiatrie, în Italia: „Am o leziune la lobul frontal, medicii spun că e de când eram copil, de când am căzut în cap. Nu mă simt deloc bine, am momente când o iau razna”.

„Nu pot pleca din clinică fără acordul tatălui meu, are tutelă totală acordată de statul italian”, a mai precizat Iorgulescu, care trăiește din banii primiți de la părinți.
Spune că regretă accidentul mortal pe care l-a provocat și susține că: „Am plâns un an și jumătate, în fiecare, zi, în hohote”. „Preferam să fiu la pârnaie, era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos. Aveam cu cine să vorbesc măcar, trecea timpul mai repede decât aici”, a mai declarat el în interviu.

A transmis apoi un mesaj pentru familia tânărului pe care l-a omorât în accident: „Nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei. Dar aș vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze! Vreau să le spun întâi condoleanțe. Chiar sunt sincer. Dar vreau să le spun că oamenii mai și greșesc. Aș vrea să dau timpul înapoi, nu aș mai face acea greșeală”.

Ar fi de acord cu închisoarea, dar cu condițiile lui

În privința procesului, a declarat: „Sper să se judece corect, să nu fiu judecat după nume sau după ce am făcut în trecut. Îmi asum acea greșeală, dacă vor să mă condamne, o să fac și închisoare. Dar nu cred că merit 20 de ani pentru acea greșeală pe care o regret. O viață e pierdută deja, sper să nu o nenorocească și pe o a doua”.

„Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, mai spune Iorgulescu, care e dat în urmărire de Poliția Română în 2020.

Pe numele lui au fost emise două mandate europene de arestare: primul, după ce, în mai 2020, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă în dosarul de omor; al doilea, pentru condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate, pentru o faptă anterioară accidentului, decisă în aprilie anul trecut de Curtea de Apel Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *